Magistraţii au decis ieri punerea în libertate a lui Gheorghe Fulina, angajatul Confort Urban reţinut pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, iar acesta se află în prezent sub control judiciar. Bărbatul avea în atribuţii supravegherea persoanelor obligate de către instanțele de judecată la prestarea de munci neremunerate în folosul comunității și ar fi pretins și primit de la o persoană suma de 2000 de lei și ulterior suma de 500 de lei de la aceeași persoană, astfel încât aceasta să nu se prezinte la munca neremunerată la care a fost obligată. Totodată, în acest caz, oamenii legii au efectuat o percheziţie şi la Direcţia de Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanţa, fiind ridicate mai multe documente.