Mobilizare de forţe la Limanu pentru căutarea unui copil despre care s-a crezut că a căzut în lacul din localitate. Militarii ISU şi echipajele de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au intrat în alertă după ce s-a anunţat la numărul de urgenţă 112 că un copil de 5 ani ar fi căzut în lacul Limanu. La faţa locului au ajuns o autospecială SAJ, un echipaj de la descarcerare cu o barcă, un echipaj SMURD, o autospecială muncă operativă şi un elicopter, Totul s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Rudele micuţului au presupus că acesta a mers la lac şi a căzut în apă însă copilul a fost găsit teafăr în altă locaţie.