Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au efectuat, în ultimele 24 de ore, mai multe intervenţii ce vizează lupta antiinfracțională, menținerea ordinii și siguranței publice şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel naţional. Astfel, poliţiştii au sesizat peste 750 de posibile infracţiuni, iar referitor la acţiunile la regimul rutier, au fost suspendate peste 780 de permise de conducere şi au fost retrase peste 300 de certificate de înmatriculare. De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate, oamenii legii au aplicat peste 11.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 4 milioane de lei. Totodată, în cadrul intervenţiilor în situaţii de urgenţă au fost salvate 7 persoane, iar alte peste 1.200 de persoane au beneficiat de asistenţă medicală de urgenţă.