Asociația Elevilor din Constanța împlinește 6 ani de la înființare, iar in acest context ia nastere si Federația Elevilor din România.
Astfel cu ocazia împlinirii a 6 ani de când mișcarea de reprezentare independentă a elevilor a luat naștere, alături de celelalte asociații de elevi din țară, mai precisi din Maramureș, Călărași, Vâlcea, București și Ilfov, se va infiinta oficial Federației Elevilor din România. Aceasta o structură își asumă reprezentarea independentă a elevilor, a drepturilor și intereselor lor legitime, la nivel național, în raport cu organele administrației publice centrale și societatea civilă. La evenimentul ce va marca aceasta infiintare va lua parte ministrul educației naționale Ecaterina Andronescu, precum şi fost ministru al educației și actual președinte al comisiei de învățământ din Camera Senatului Liviu-Marian Pop.