Poliţiştii constănţeni au desfăşurat, în ultimele 24 de ore, mai multe activităţi pentru menţinerea ordinii şi siguranței publice şi respectarea prevederilor legale ce ţin de prevenirea răspândirii coronavirusului. Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, în cauză, poliţiştii au legitimat peste 400 de persoane şi au controlat peste 80 de autovehicule şi 30 de localuri, astfel că au aplicat 223 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 75.000 de lei. Totodată, astfel de acţiuni au avut loc şi la Năvodari, unde oamenii legii au legitimat aproximativ 100 de persoane, şi au verificat peste 80 de autovehicule şi 11 localuri pubice. Astfel, în urma acţiunilor au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenționale, de peste 8.000 de lei, şi au fost reţinute 3 certificate de înmatriculare.