Poliţiştii constănţeni au desfăşurat, în cursul serii trecute, mai multe activităţi pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19. Astfel, oamenii legii au depistat 2 terenuri de fotbal care desfăşurau activităţi sportive în spaţiu închis, astfel că administratorii societăţilor au primit amenzi în valoare totală de 4000 de lei, dar şi o sală de jocuri care permitea accesul clienţilor fără certificat verde, iar în cauză administratorul a primit o amendă în valoare de 2.000 de lei, iar cele 3 persoane identificate fără certificat verde au primit amenzi în valoare totală de 7.500 de lei.