Arhiepiscopul Tomisului Teodosie va contesta în instanţă cele 3 amenzi primite, ieri, de la Poliţie pentru nerespectarea carantinei. Potrivit poliţiştilor, acesta trebuia să fie în carantină la domiciliu, după ce venise din Iordania, ţară cu risc epidemiologic ridicat şi nu este vaccinat. Iniţial înaltul prelat a fost sancţionat pentru că a ţinut slujba în biserică ieri dimineaţă, apoi a fost identificat pe strada Arhiepiscopiei şi ulerior a participat la un eveniment în interiorul unui imobil din municipiul Constanţa. De fiecare dată poliţiştii l-au amendat cu câte 1.000 de lei. Reprezentanţii Arhiepiscopiei spun că decizia de carantinare a IPS Teodosie, trimisă de către DSP București, a sosit în mail-ul personal al acestuia, ieri, în jurul orei 13.00 şi i-a fost adusă la cunoștință două ore mai târziu în cadrul unui eveniment la care participa. Aceştia precizează că amenzile sunt ilegale pentru că au fost aplicate înainte ca Arhiepiscopul Tomisului să fie informat despre decizia de carantinare.