Teste false pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 au fost descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea. Astfel, patru cetăţeni ucrainieni au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră de la Isaccea după ce au prezentat teste negative PCR, care s-au dovedit a fi false. Persoanele au recunoscut că testele prezentate sunt false şi au declarat că scopul lor era de a evita carantina pe teritoriul ţării noastre. În cauză, poliţiştii au început efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, iar celor 4 ucrainieni nu le-a fost permisă intrarea în ţară.