Militarii ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, în cursul acestei seri, pentru lichidarea mai multor incendii. Astfel, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi pentru a lichida un incendiu care a izbucnit la acoperişul unei case de pe strada Poporului din oraşul Medgidia. La faţa locului s-au deplasat Detaşamentul Medigdia cu o autospecială ASAS şi un echipaj SMURD şi Detaşamentul Cernavodă cu o autospecială ASAS. Totodată, un al doilea incendiu a avut loc la anexa unei case din oraşul Ovidiu. În acest caz, incendiul nu s-a extins, iar la faţa locului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere si o autoscară.