O serie de lucrări pentru conservarea plajelor pe perioada iernii a avut loc pe litoral. Astfel, lucrătorii Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral au montat panouri de stuf pe o distanţă de aproximativ 7 kilometri şi au creat dune de nisip la malul mării pe o lungime de 3 kilometri. De asemenea, pe plaje vor fi relocate cantităţi de nisip pentru zonele deficitare în urma fenomenelor meteorologice, iar dunele vor fi nivelate până la începerea sezonului estival următor. Totodată, plajele vor fi monitorizate pe perioada sezonului rece, cu precădere după furtunile violente, şi se va acţiona periodic pentru înlăturarea nisipului acumulat lângă gardurile de stuf.