Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a depus în Aplicaţia de Finanţare proiectul privind studiul de fezabilitate şi cel tehnic de execuţie pentru drumul expres Constanţa – Tulcea. Potrivit CNAIR, se are în vedere obţinerea de fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 - 2020. Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană. Se urmăreşte, astfel, crearea condițiilor pentru creșterea volumului investitorilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene. Valoarea totală a proiectului este de peste 30 de milioane de lei, iar 85% din sumă reprezintă contribuţia Uniunii Europene