S-au împlinit 30 de ani de la efectuarea primei operații laparoscopice din România, care a avut loc la Constanța. Evenimentul a fost marcat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanța, iar în cadrul acestuia a fost prezent și doctorul Vasile Sârbu, cel care a realizat acum 30 de ani prima operație de acest tip. Medicul a declarat în cadrul evenimentului că progresul medicinei a dus la operații complexe și posibilitatea de externare rapidă a pacientului. Totodată, din anul 1991 şi până în prezent, cadrele medicale constănţene au efectuat mii de astfel de operaţii, dar cea de acum 30 de ani a deschis această nouă eră a chirurgiei minim invazive.