Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Paul Anghel, face o serie de recomandări părinților care vor să achiziţioneze copiilor cadouri de Moş Nicolae. Astfel, acesta sfătuieşte părinţii să achiziționeze jucăriile numai din magazine specializate, unde pot beneficia de bonuri sau chitanţe fiscale, necesare în cazul în care doresc să reclame calitatea sau gradul de siguranţă al unui produs. Totodată, recomandă achiziționarea jucăriilor potrivite pentru vârsta și aptitudinile copilului şi precizează că acestea trebuie să fie însoţite de instrucţiuni şi indicaţii, care trebuie traduse obligatoriu în limba română.