Produse accizabile introduse în țara prin folosirea de acte nereale si bunuri susceptibile de a fi contrafacute au fost depistate in portul Constanța. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectorii vamali au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din China, mii de țigarete electronice, cantitate care nu era menționată în totalitate în documentele de însoțire. Bunurile, în valoare de peste 2.000.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă și folosirea de acte nereale. Totodată, în acelasi container, au mai fost descoperite alte peste 2200 de articole susceptibile de a fi contrafacute. În cauză au fost fost extinse cercetările sub aspectul savârşirii unor infractiuni ce aduc atingere dreptului de proprietate intelectuala.