Acţiuni de amploare ale poliţiştilor organizate la nivel naţional pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți, criminalitate informatică, trafic de droguri și infracțiuni împotriva patrimoniului, cu consecințe deosebit de grave. Au fost puse în executare aproape 460 de mandate de percheziție domiciliară și 367 de mandate de aducere. Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor, indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal, crearea unui climat optim de siguranță a cetățenilor și de protecție a victimelor infracțiunilor. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.