O delegație condusă de șeful Forțelor Navale din Albania efectuează o vizită, în aceste zile, în țara noastră. Cu acest prilej, oficialul albanez va vizita Portul militar Constanța, fregata „Regele Ferdinand”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Centrul de Instruire, Simulare, Evaluare și Jocuri de Război al Forțelor Navale și Muzeul Marinei Române.Șeful Forțelor Navale ale Albaniei se află în vizită oficială pentru prima dată în țara noastră, aspect care contribuie la dezvoltarea relațiilor de cooperare militară bilaterală dintre România și Albania, prin menținerea dialogului militar la nivel înalt.