În ultimele 24 de ore, peste 110.000 persoane au efectuat formalitățile de control la punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări. Poliţiştii de frontieră au constatat peste 40 de fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, şi au fost descoperite bunuri nedeclarate în valoare totală de peste 10.000.000 de lei, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 48.300 lei. În acelaşi timp, nu s-a permis intrarea şi ieşirea din ţară a 19 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.