Un kg şi jumătate de tutun a fost confiscat în urma unei percheziţii desfăşurate astăzi la Medgidia. Potrivit reprezentanţilor IPJ, polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Medgidia au descins la locuința unui bărbat, de 49 de ani, suspect de infracţiunea de deţinere a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.