Certificatul verde devine obligatoriu pentru majoritatea activităților – potrivit unei hotărâri adoptate, astăzi, de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, începând de luni, certificatul verde va fi solicitat la intrarea în malluri, restaurante, hoteluri și pentru a ieși din casă după ora 22.00. Vor fi luate în considerare doar certificatele care dovedesc vaccinarea sau trecerea prin boală. De asemenea, accesul în orice instituție publică și privată, cu excepția angajaților, se va face pe baza certificatului verde însă în acest caz va fi luat în considerare și testul COVID-19. Instituțiile publice și operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente și persoanelor nevaccinate, trecerii prin boală sau testării, prin organizarea activității în mediul on-line, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.