Polițiștii constănţeni de la Transporturi împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice au desfășurat, ieri, o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier. În urma activităților oamenii legii au verificat 3 operatori economici, fiind constatate și aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 de lei. Totodată, au fost indisponibilizaţi peste 60 de metri cubi de lemn de foc din specia fag și cherestea. Valoarea totală a mărfurilor confiscate este de peste 28.500 de lei. Reprezentanţii IPJ Constanţa au precizat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.