Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină, în această dimineaţă, în localitatea Tariverde pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit la grajdull unei locuinţe din comună. Din primele date ale reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, la incendiu intervine o autospecială de stingere cu 6 subofiţeri din cadrul Staţiei Midia, iar în sprijinul acestora acționează şi o cisternă cu apă ce aparține Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de la Fântânele. Purtătortul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, a declarat că la ajungerea echipajelor focul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătraţi şi din spusele proprietarilor, în interiorul grajdului ar fi rămas şi animale. Ea a precizat că în aceste momente se lucrează pentru localizarea şi lichidarea incendiului.