Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au descins în 4 locații din orașul Năvodari, la domiciliile a 3 persoane bănuite că ar fi oferit sume de bani cu titlu de camătă și ar fi efectuat contrabandă cu produse din tutun. În vederea continuării cercetărilor au fost ridicate şi alte obiecte precum 1.500 de grame de bijuterii de culoare galbenă, 3 certificate de înmatriculare sau 15 contracte de vânzare-cumpărare ale unor autoturisme. Activitățile au beneficiat de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, la care au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.