Acţiune de amploare desfăşurată de poliţiştii constănţeni pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Potrivit IPJ, acesta s-a desfăşurat în municipiul Constanţa, precum şi pe drumurile naţionale din judeţ. În urma acțiunilor din teren, au fost aplicate peste 270 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei. Totodată, au fost reţinute 24 de permise de conducere, dintre care 17 pentru depășirea limitei legale de viteză și unul pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.