Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină la două incendii izbucnite în această dimineaţă. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, aceştia au acţionat la restaurantul unui hotel din Eforie, unde o lada frigorifică a luat foc. La sosirea salvatorilor, nu ardea cu flacără. De asemenea, militarii au intervenit şi la un hotel din staţiunea Mamaia, unde luase foc zona de recepţie. Incendiul a fost lichidat de angajaţii locaţiei şi nu a fost nevoie evacuarea oamenilor prezenţi în unitatea de cazare.