Municipiul Constanţa a fost cel care a necesitat o atenţie mai mare din parte oamenilor legii, asta şi pentru că în acest sezon estival au avut loc foarte multe evenimente la care au participat foarte mulţi turişti, dar nu numai. În acest sezon estival, un număr de 400 de poliţişti din ţară au fost detaşaţi pe litoral. Ce alte staţiuni au necesitat prezenţa permanentă o organelor abilitate pe parcursul acestei veri, aflăm chiar de la şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, chestorul Adrian Glugă.
CUT staţiuni cu politişti ...
Pentru Doina
Municipiul Constanţa a fost cel care a necesitat o atenţie mai mare din parte oamenilor legii, asta şi pentru că în acest sezon estival au avut loc foarte multe evenimente la care au participat foarte mulţi turişti, dar nu numai. În acest sezon estival, un număr de 400 de poliţişti din ţară au fost detaşaţi pe litoral. De asemenea, organele de control au fost prezente în număr mare şi în alte zone, în special în Năvodari, staţiunea Mamaia, Costineşti şi Vama Veche, deoarece aici s-au înregistrat, cel puţin în vârful sezonului estival, un număr foarte mare de turişti. Tocmai din cauza acestor aglomerări de persoane într-un interval de timp foarte scurt, au avut loc evenimente de natura violentă care au necesitat intervenţia poliţiştilor.