Trei persoane au fost reţinute de poliţiştii constănţeni pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Potrivit IPJ Constanţa, lucrătorii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că a fost deposedat de portofel, în timp ce se afla în trenul care face legătura între Mangalia şi Suceava. De asemenea, aceasta a observat că de pe cardul pe care îl avea în portofel, au fost efectuate tranzacţii în valoare de 27.000 de lei. Aceste au putut fi realizate deoarece codul pin era scris pe spatele cardului bancare. Astfel, oamenii legii au identificat suspecţii, fiind vorba despre un bărbat şi două femei, din localitatea Medgidia cu vârste cuprinse între 26 şi 65 de ani. În baza probatoriului administrat, instanţa a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă, iar o femeie, de 26 de ani, a fost pusă sub control judiciar.