Cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa au fost solicitate să intervină, în această după-amiază, în Staţiunea Mamaia. Din primele date, o persoană se afla în pericol de înec în apa Mării Negre, la ponton, în apropierea hotelului Ovidiu. Purtătorul de cuvânt al SAJ, doctorul Claudia Tatarici, a precizat că pacientul a fost scos din apă în stop cardio-respirator, iar în aceste momente se efectuează protocolul de resuscitare.