3 persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie produs, în urmă cu o oră, în localitatea Tariverde din judeţul Constanţa. În evenimentul rutier, care a avut loc la intersecţia Drumului Naţional 22 cu Drumul Judeţean 226A, au fost implicate un microbuz şi un autoturism. La faţa locului s-au deplasat echipaje de la SMURD şi Ambulanţă, inclusiv elicopterul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, pentru a acorda victimelor primul-ajutor medical. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, doctorul Claudia Tatarici, a precizat că victimele, 2 femei, de 39, respectiv, 40 de ani şi o minoră de 14 ani, au suferit traumatisme la cap, mâini şi picioare şi au fost transportate la Spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.