Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au verificat, recent, un restaurant din orașul  Năvodari. Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Sorin Susanu a declarat că la acest operator economic s-a constatat faptul că peştele era depozitat în condiţii neconforme care punea în pericol sănătatea turiştilor. El a precizat că şi în Delta Dunării comisarii ANPC au descoperit la mai multe restaurante produse mucegăite, expirate din 2015 și pește cu termenul de valabilitate depășit, care erau vândute turiștilor. În plus, au fost găsite sarmale congelate de mai bine de un an, iar în frigidere au fost depistate bucăți întregi de salam mucegăit şi brânză putrezită.