O femeie de 84 de ani din localitatea Lumina a ajuns în comă la Spital, după ce a casa în care locuieşte a luat foc în această dimineaţă. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, la faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi echipaje medicale de la SMURD şi Ambulanţă. În locuinţa situată pe strada Narciselor din Lumina, militarii ISU au găsit o femeie care a suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafaţa corpului. Victima se afla în stare de inconştienţă, a fost intubată şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru a i se acorda îngrijirile medicale de specialitate. În prezent, se efectuează cercetări pentru a se stabili cauzele care au dus la declanşarea focului.