Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au reluat în această dimineaţă căutările persoanei dispărute în apa Mării Negre în Staţiunea Mamaia. La această misiune au fost alocaţi trei scafandri, dar şi o autospecială de căutări. Vă reamintim faptul că este vorba despre o femeie, dată dispărută de miercuri seara. Potrivit IPJ Constanţa, aceasta a părăsit în mod voluntar domiciliul şi nu s-a mai întors, astfel că au fost alertate autorităţile, care au început operaţiunile specifice. Alarma a fost dată ieri dimineaţă când nişte haine, dar şi o pereche de încălţîminte au fost găsite de trecători aşezate pe malul apei.