Au fost razii noapte trecută pe drumurile din judeţul Constanţa, dar și în interiorul localităților și stațiunilor de pe litoral. Acţiunile au fost desfăşurate în intervalul orar 20.00 - 04.00, de polițiștii de la Rutieră şi au avut drept scop prevenirea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Cu acest prilej, polițiștii au controlat aproximativ 500 de vehicule și au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei. Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere, dintre care 2 pentru consumul de băuturi alcoolice. De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare şi au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier. Reprezentanţii IPJ Constanţa au precizat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.