Valorile de trafic de pe Autostrada Soarelui au scăzut şi se circulă acum în condiţii normale. Potrivit Centrului InfoTrafic din cadrul Poliţiei Române, prin staţia de taxare de la Fetești se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligaţia ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577. Până în prezent nu au fost înregistrat evenimente în trafic pe acest tronson de drum.