Se redeschid creşele din municipiul Constanţa. Potrivit municipalităţii, această decizie a fost luată în urma nenumăratelor solicitări din partea administraţiei locale, dar şi părinţilor, care au trimis nenumărate solicitări către Ministerul Sănătăţii şi cel al Educaţiei. Astfel, printr-un ordin emis de Guvernul României, absolut toate creşele din ţară îşi vor relua activitatea la capacitate maximă. De asemenea, viceprimarul municipiului Constanţa, Ionuţ Rusu, a declarat că aparatul administrativ va demara noi proiecte în această direcţie, pentru a veni în sprijinul famiililor cu copii mici.