O urmărire în trafic cu focuri de armă a avut loc în această dimineaţă în municipiul Constanţa. Potrivit IPJ Constanţa, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto care se deplasa pe un bulevard din oraş. Acesta nu s-a conformat, iar oamenii legii au pornit în urmărirea sa. Pentru a putea opri autoturismul, poliţiştii au tras mai multe focuri de armă, atât în plan vertical, cât şi în direcţia anvelopelor. După imobilizarea maşinii, ocupanţii au încercat să fugă, dar au fost prinşi în timp util. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că şoferul, un tânăr în vârstă de 37 de ani, nu poseda permise de conducere, dar se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, după testarea rapidă pentru substanţe psihoactive, rezultatul a reieşit pozitiv pentru cocaină şi barbiturice. Se pare că şoferul maşinii se afla sub control judiciar, pentru comiterea unui furt, faptă săvârşită în luna iunie a acestui an. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar mâine va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.