Aproape 70 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 50.000 de lei au fost aplicate, ieri, şoferilor indisciplinaţi în cadrul unei acţiuni care s-a desfăşurat pe DN22, pe sectorul de drum cuprins între localitatea Lumina și orașul Babadag. Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Constanţa au precizat că din totalul amenzilor, cele mai multe au fost acordate nerespectarea limitei legale de viteză. Totodată, au fost reținute 30 de permise de conducere, 28 dintre acestea pentru viteză și 2 pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare. Tot în cadrul acţiunii, de ieri, un bărbat, de 47 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autotursim pe DN 22 cu o viteză de 194 de kilometri la oră, într-o zonă cu limită de viteză de 100 de kilometri la oră.