Este aglomeraţie pe Autostrada Soarelui, pe sensul către litoral. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Poliţiei Române, pe anumite tronsoane se circulă în coloană. Poliţiştii reamintesc faptul că prin staţia de taxare de la Fetești se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligaţia ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577. Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să păstreze distanţa în mes faţă de autovehiculele aflate înainte. să respecte limitele legale de viteză, să se asigure şi să semnalizeze la schimbarea benzii de circulaţie.