Cea de-a 4-a ediţie a „Şcolii de vară a Ministerului Apărării Naţionale” se desfășoară, de astăzi până vinerti inclusiv, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța. La acţiune participă 65 de elevi şi studenţi din sistemul de învăţământ militar. Potrivit reprezentanţilor MapN, pe parcursul celor 4 zile, în cadrul unor ateliere interactive tinerii vor descoperi tainele meseriei de scafandru, vor confecționa noduri marinărești și vor executa lucrări de matelotaj. În plus, militarii Regimentului 307 Infanterie Marină le vor prezenta elevilor și studenților, în pădurea Babadag şi pe Lacul Babadag, tehnici de supravieţuire în mediul terestru-lagunar, modalități de procurare a hranei din natură și de hrănire în condiţii de campanie. De asemenea, cei 65 de tineri vor vizita Portul Militar Constanța, Cetatea Enisala, Muzeul Marinei Române și Moscheia din Piața Ovidiu.