Un accident de muncă mortal a avut loc ieri la Santierul Naval Mangalia. Un electrician, de 30 de ani, a fost solicitat să intervină pentru a verifica dacă există tensiune la o cutie de conexiuni. Acesta s-a aplecat, a căzut peste cutie şi nu s-a mai ridicat. Colegii au sunat la 112 şi echipajul medical sosit la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat. Un inspector de muncă a fost desemnat pentru a efectua cercetări. În baza constatărilor efectuate de acesta, a declaraţiilor martorilor şi a documentelor preluate de la firmă, vor fi stabilite împrejurările şi cauzele care au dus la decesul bărbatului. Dacă se va constata că au fost încălcate reglementările legale prinvind securitatea şi sănătatea în muncă, vor fi dispuse măsurile care se impun.