Circulaţia rutieră a fost reluată îngreunat pe cele 2 benzi pe sensul către Constanţa pe autostrada A2 în zona carambolului produs azi dimineaţă. Această cale de rulare a fost deschisă însă doar pentru maşinile care se află în coloană pe autostradă. Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, s-au format coloane în mișcare între Feteşti şi nodul rutier de la Cernavodă și pe tronsonul km 175 – 182, de la Peştera până în municipiul Medgidia. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, precum depăşirea coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.