Un bărbat de 32 de ani a fost arestat preventiv de magistraţii constănţeni pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe. Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Constanţa au declarat că, duminică seară, colegii lor din Năvodari au fost sesizați, printr-un apel la numărul unic 112 cu privire la faptul că un tânăr de 23 de ani ar fi fost luat cu forța într-un autoturism de 4 bărbați. Imediat, polițiștii au organizat filtre pentru depistarea autoturismului, acesta fiind identificat pe raza localităţii Lumina. În maşină se aflau 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 37 de ani, precum și persoana vătămată. Toţi au fost conduși la sediul Poliției orașului Năvodari, pentru audieri, iar în urma cercetărilor a reieșit faptul că victima a fost agresată de unul dintre bărbați, de 32 de ani.  În aceeași seară, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost arestat preventiv.