Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, s-a arătat revoltat faţă de incidentul care a avut loc, ieri, de la secţia de votare unde a votat mama acestuia. El a declarat că este o înscenare care l-a avut drept ţintă atât pe el, cât şi formaţiunea politică din care face parte, iar mama lui a fost doar o victimă colaterală, incidentul fiind un joc politic cu aspecte violente. Edilul-şef a mai afirmat că mama sa a făcut plângere penală şi a sesizat Biroul Electoral Judeţean cu privire la cele întâmplate, adăugând că aceasta se va prezenta la Poliţie ori de câte ori va fi chemată pentru finalizarea cercetărilor. Vă reamintim, ieri, mama primarului Decebal Fagadau, în vârstă de 72 de ani ar fi fost prinsă când introducea în urnă 5 buletine la alegerile europarlamentare la sectia 133 din municipiu. Femeia a fost audiată la Secţia 2 de Poliţie Constanţa. Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a declarat că pe numele femeii a fost întocmit dosar de cercetare penală.