Un mandat emis de instanţă a fost pus în aplicare ieri de poliţiştii constănţei. Potrivit reprezentanţilor IPJ, a fost identificat un bărbat de 32 de ani din cartierul Palazu Mare condamnat de magistraţii Judecătoriei Constanţa la 6 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată. Acesta a fost escortat la Penitenciarul Poarta Albă unde a fost încarcerat pentru a-şi executa pedeapsa.