Meteorologii au emis un cod portocaliu pentru zona Dobrogei. Potrivit acestora, avertizarea este valabilă de la ora 12:00 până diseară, la ora 23:00, şi vizează judeţele Constanţa şi Tulcea. În acest interval de timp, vor fi perioade de instabilitate atmosferică destul de accentuată, care se manifesta prin vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80 de km pe oră, frecvente descărcări electrice, grindină de medii şi mari dimensiuni şi averse torenţiale. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 35 de litri pe metrul pătrat, iar izolat 70 de litri pe metrul pătrat. Disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.