Un şofer în vârstă de 26 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat băut la volan. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa au declarat că, bărbatul a fost depistat, aseară, de oamenii legii pe strada Izvorului din satul Peștera. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de aproximativ 2 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pe numele acestuia.