A fost emis un nou Cod Galben de vreme rea pentru zona Dobrogei. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, avertizarea intră în vigoare în aceste momente şi este valabilă până diseară la ora 22.00, fiind vizate judeţele Constanţa şi Tulcea. Meteorologii spun că vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 30 de litri pe metrul pătrat și izolat 50 de litri pe metrul pătrat. De asemenea, specialiştii ANM au emis pentru Dobrogea şi o informare de instabilitate atmosferică și disconfort termic care intră în vigoare diseară la ora 22.00 şi este valabilă până vineri la aceeaşi oră. În acest interval, îndeosebi în timpul după-amiezilor și al serilor, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii și grindină, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25 – 50 de lirti pe metrul pătrat. De joi, însă, vremea va deveni călduroasă, în cea mai mare parte a Dobrogei, iar disconfortul termic va fi accentuat.