Peste 600 de pompieri din 26 de județe vor suplimenta efectivele de pe litoral, pe întreaga perioadă a sezonului estival. Vor veni la Constanţa 6 serii a câte 108 salvatori, iar fiecare serie va fi detașată pe o perioadă de 2 săptămâni. Potrivit ISU Dobrogea, vor fi suplimentate şi mijloacele de intervenţie cu ambarcațiuni, ambulanțe şi motociclete SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor şi șenilate. Pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane au fost operaționalizate 25 puncte de lucru temporare astfel: 11 de stingere a incendiilor, 8 de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanțe, și șenilate şi 6 puncte de salvare acvatică