16 persoane au fost reţinute în urma celor 44 de percheziţii efectuate ieri în judeţul Constanţa într-un dosar de proxenetism, spălare de bani, şantaj şi cămătărie. Aceștia ar fi fost implicați în activități de proxenetism, în România, Germania, Austria și Anglia din care au câştigat peste 3 milioane şi jumătate de euro. De asemenea, suspecţii dădeau bani cu camătă şi în ameninţau cu acte de violențăpe datornici pentru a recupera sumele împrumutate și dobânzile aferente. Potrivit IPJ, 24 de persoane au constituit grupul infracțional organizat, cu risc crescut în generarea conflictelor stradale, coordonat de un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Mangalia. Reţeaua a acționat din 2011, neîntrerupt, în principal în zona de sud a litoralului. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 12 autoturisme, peste 81.000 de lei, 9.000 de dolari şi peste 8.500 de euro, telefoane mobile, 2 pistoale cu aer comprimat, laptopuri, ceasuri și bijuterii, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie. În cursul zilei de astăzi, cei 16 suspecţi şi alte 8 persoane, care, în prezent, se sustrag cercetărilor, vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.