Ne confruntăm din ce în ce mai des cu fenomenul de violenţă în şcoli. Ieri după amiază  doi elevi, de 12, respectiv 11 ani, de la Școala Gimnazială Nr 38 Dimitrie Cantemir din Constanța s-au bătut, în urma unui conflict spontan.

Amănunte aflăm de la purtătorul de cuvânt al IPJ Constnaţa, Cristina Vasile

 

CUT IPJ bătaie şcoală

 

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au mes la unitatea de învăţământ pentru a discuta cu directorul şi cu cadrele didactice, iar în acest moment o anchetă este în desfăşurare

 

DOINA

 

Ne confruntăm din ce în ce mai des cu fenomenul de violenţă în şcoli. Ieri după amiază  doi elevi, de 12, respectiv 11 ani, de la Școala Gimnazială Nr 38 Dimitrie Cantemir din Constanța s-au bătut, în urma unui conflict spontan. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că este vorba despre doi băieți în clasa a VI-a, iar incidentul a avut loc în timpul pauzei. Aceștia au fost consiliați în prezența părinților, care deocamdată nu au depus plângere la poliţie. În continuare se efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au condus la acest incident. La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au mes la unitatea de învăţământ pentru a discuta cu directorul şi cu cadrele didactice, iar în acest moment o anchetă este în desfăşurare