Au fost razii, aseară, pe raza municipiului Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie au declarat că activităţile s-au desfăşurat în intervalul orar 19.00 – 21.30 şi au vizat respectarea normelor rutiere și de conviețuire socială. În acest context, polițiștii au legitimat aproape 90 de persoane şi au oprit pentru control peste 55 de vehicule. Cu acest prile, oamenii legii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.700 de lei. În acțiuni au fost angrenați și jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanța.